Dicționar tehnic lăcătușerie pentru uși
Familiarizați-vă cu terminologia folosită de lăcătușii profesioniști pentru a înțelege mai bine componentele ușii dumneavoastră și funcționarea acestora.
Broască
Încuietoare încastrată în ușă. Se găsește pe ușile din lemn, metal, sau termopan. Poate fi acționată direct din cheie sau prin cilindru.
Yală
Încuietoare aplicată pe ușă. De obicei se găsește montată pe uși din metal sau lemn.
Butuc
Componenta care acționează broaștele încastrate prin intermediul cheilor. Pot fi eurocilindri, cilindri circulari cu înfiletare, ovali sau RIM.
Limba
Partea broaștei acționată de mâner. Aliniază ușa cu rama, facilitând alinierea bolților broaștei cu contra-placa.
Bolții Broaștei
Elementele componente ale broaștei care blochează sau deblochează ușa. Ies din broască și intră în rama ușii la acționarea cheii.
Contra-placa
Element metalic montat pe rama ușii pentru a ranforsa zona unde intră bolții. Ajută la alinierea corectă a ușii.
Pastila antiefracție
Capac metalic montat pe exteriorul ușii, peste butuc, cu scopul de a-l proteja împotriva șocurilor mecanice sau a găuririi.
Spanioleta
Sistem de închidere multipunct, specific ușilor termopan (dar și lemn/metal), compus dintr-o unitate centrală și bare de control.
Cheia cu amprentă
Cheie plană introdusă orizontal, cu depresiuni pe ambele părți pentru citirea pinilor. Poate fi introdusă pe oricare dintre părți.
Cheie clasică
Cheia standard care se introduce vertical în butuc, având zimți specifici pe una dintre laturi.
Cheia cu barbă simplă
Cheie formată dintr-o tijă lungă, având la vârf o singură parte metalică dreptunghiulară cu striații.
Cheia cu barbă dublă
Cheie de tip seif, cu tijă lungă și două părți metalice ("aripi") cu striații la vârf, pentru securitate sporită.
Aveți nevoie de un lăcătuș Non-Stop?
Deblocare Yale, Înlocuire mecanisme și butuci, Mentenanță yale și sisteme, Alinieri de uși și ferestre, Înlocuire chedere. SERVICIU DE URGENȚĂ
